„Săptămâna altfel”

Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene

„Săptămâna altfel” la Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Suceava

Grădinițacu Program Normal Nr. 8 Suceava a desfășurat, în perioada 15- 19 aprilie, diferite activități specifice programului „Săptămâna altfel”, sub îndrumarea educatoarelor Irina Rădășanu, Anamaria Nastasi și Cătălina Irimia. Dintre aceste activități, cea care i-a încântat cel mai mult pe preșcolari a fost vizita la ISU Suceava, unde copiii au fost primiți cu drag de pompierii care au vorbit cu mândrie despre meseria pe care și-au ales-o și au prezentat mașinile din dotare. Observatorul Astronomic Suceava i-a încântat, de asemenea, pe cei mici. Aici le-au fost prezentate planetele, stelele, constelațiile, într-un mod foarte accesibil lor. „Săptămâna altfel” a cuprins și vizitarea Muzeului de Istorie și a Muzeului de Științele Naturii, unde copiii au intrat pentru prima dată în contact cu istoria locală și naționalǎ, dar și cu fauna și flora Bucovinei. Alături de nutriționistul Daniela Bălănuca, copiii au învățat să-și realizeze un mic dejun sănătos, o gustare sănătoasă, dar și modalități de a introduce fructele în alimentație. Săptămâna continuă cu vizite la Fabrica de înghețată Betty Ice și la Fabrica de încălțăminte Modin.

Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
Preșcolarii de la Grădinița Nr. 8 Suceava, în vizită la ISU, la Observatorul Astronomic și muzeele sucevene
„Săptămâna altfel” la Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Suceava
„Săptămâna altfel” la Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Suceava

Recomandări

Jazz sub cerul liber, povești pentru cei mici și o călătorie în preistorie, în acest weekend, la Iulius Mall Suceava

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Aproape 15.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor sucevene și au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, în Noaptea Muzeelor