Ediția a XIX -a

Premiile Festivalului Literar „Mihai Eminescu”

Premii Eminescu
Premii Eminescu

Ediția din acest an a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, organizat de Consiliul Județean Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Centrul Cultural Bucovina – Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și Primăria comunei Dumbrăveni, are doi laureați.
Spre deosebire de edițiile anterioare, Premiului Național „Mihai Eminescu”, pe care de cinci ani îl asigură, din proprie inițiativă, directorul Liceului Particular Nr. 1 Suceava, prof. Dan Lohănel, i s-a alăturat, în premieră, un Premiul Special „Mihai Eminescu” oferit de Centrul Cultural Bucovina.
Ambele premii (cu valoare egală de 1000 lei) răsplătesc activitatea de cercetare și comentare a vieții și operei eminesciene a doi autori care au publicat lucrări în anul precedent.
Este vorba de istoricul și criticul literar Adrian Dinu Rachieru, căruia i-a fost apreciat și premiat volumul „Eminescu după Eminescu” (Editura „Augusta, Timișoara, 2009) și istoricul literar Nicolae Cârlan, preocupat de biografia și opera poetului în context bucovinean.
Festivitatea de decernare a premiilor a s-a desfășurat ieri la Sfânta Mănăstire Putna.

Premii Eminescu
Premii Eminescu
Premii Eminescu
Premii Eminescu

Recomandări

Profesorii de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți – formare Erasmus+ în inima Toscanei, la Florența

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel
Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale