Prefectura Suceava nu se mai mută de la Muzeul de Istorie

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan

Prefectura renunță la intenția de a se muta și va funcționa în continuare în clădirea Muzeului de Istorie din Suceava. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, joi, că făcuse toate demersurile necesare pentru închirierea unui sediu, dar directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, le-a făcut oferta de a le pune la dispoziție spațiile pentru birouri până când va fi finalizată restaurarea Palatului Administrativ. „Având în vedere că termenul de finalizare a lucrărilor de refacere a Palatului Administrativ este 3 noiembrie 2023, nu credem că se mai impune mutarea Prefecturii pentru câteva luni”, a declarat Emil Ursu.
În perioada în care au conviețuit în aceeași clădire, între salariați ai Prefecturii și ai muzeului au mai existat neînțelegeri, dar condițiile economice dificile au făcut ca acestea să fie depășite și să împartă mai departe același imobil la serviciu.
Lucrările de refacere a Palatului Administrativ după incendiul din martie 2021 au început deja. Valoarea contractului este de 62,5 milioane de lei, iar lucrările vor fi efectuate de General Construct, în asociere cu Loial Impex și Polar Design SRL.

Recomandări

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Conflictul Primăria Suceava – Consiliul Județean, în faza revendicărilor imobiliare, cu Palatul Administrativ în centrul disputei

Expoziția de caricatură „100 de valori românești”, semnată de artistul Ovidiu Stanciu, la Muzeul de Istorie

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”