Demersuri

Prefectura Suceava începe identificarea terenurilor pentru casele specialiștilor de la țară

Prefectura Suceava a transmis, luni, adrese celor 98 de primării din mediul rural, prin care li se cere să identifice terenuri pe care să fie construite case pentru specialiștii care lucrează la țară. Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat, luni, că administrațiile locale au termen până în data de 31 martie să facă identificarea, dar joi sau vineri reprezentanții primăriilor vor fi convocați la județ pentru a li se explica în ce constă programul construirii de locuințe pentru specialiști. Potrivit prefectului, Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării și Turismului, intenționează să construiască locuințe pe parcele de 500 de metri pătrați, case care vor fi închiriate profesorilor, doctorilor, polițiștilor sau altor specialiști, cu chirii modice, pentru a-i stimula să meargă să lucreze la țară. Popescu a mai spus că prin acest program guvernamental va exista și posibilitatea finanțării amenajărilor, acolo unde primăriile au deja imobile care se pretează la a fi transformate în locuințe de serviciu. Media pe comună a locuințelor de serviciu este de 10.
La întâlnirea cu reprezentanții primăriilor, din această săptămână, prefectul intenționează să realizeze și un inventar al proiectelor locale cu finanțare europeană sau guvernamentală și un necesar al sumelor pentru cofinanțare.

Recomandări

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni