A ținut dușmanul în casă, iar acum va trebui să răspundă în fața legii. Este cazul unui polițist de frontieră, agentul Doru Alexander, care a găzduit un traficant de țigări dat în urmărire generală, încercând să-l protejeze de pușcărie. Acuzat de favorizarea infractorului, participație improprie la abuz în serviciu și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, agentul Doru Alexander, în vârstă de 45 de ani, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava, dosarul urmând să fie judecat de magistrații Judecătoriei Darabani. Fapta este cu atât mai gravă cu cât cel protejat nu a fost un nevoiaș, care încerca să facă rost de bani pentru traiul zilnic, ci un tânăr care a făcut un obicei din a călca pe lângă lege. Cazul, care a făcut valuri în urmă cu o jumătate de an, vine să demonstreze încă o dată, dacă mai era nevoie, că în unele situații contrabandiștii sunt mână în mână cu polițiștii de frontieră, cei plătiți din bani publici să stopeze infracțiunile transfrontaliere.
Prietenie suspectă cu polițistul de frontieră
Întreaga întâmplare își are începutul în urmă cu aproape doi ani, când Ionuț Marius Adăscăliței, în vârstă de 26 de ani, din Păltiniș, condamnat în trecut pentru furturi, și-a găsit o nouă îndeletnicire după ce a ieșit din pușcărie, și anume contrabanda cu țigări. Prins în 2012 în timp ce încerca să introducă în țară 3.010 pachete țigări din Republica Moldova, el a fost condamnat la doi ani și trei luni de închisoare, dar a ieșit destul de repede de după gratii. Așa se face că pe 3 ianuarie, tânărul, ajutat de trei minori, a încercat să aducă alte 2.500 de pachete țigări de contrabandă, dar a fost din nou prins și eliberat ulterior. Culmea e că nici de această dată nu s-a liniștit, iar pe 11 ianuarie el a mai încercat un nou transport, de data aceasta de numai 500 de pachete de țigări. Surprins și acum de polițiștii de frontieră, tânărul a abandonat coletul și a reușit să fugă. Arestat în lipsă de magistrații Judecătoriei Darabani, Ionuț Marius Adăscăliței și-a găsit ascunzătoarea chiar în gospodăria lui Doru Alexander, agent în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei.
A vrut să-l ajute și cu informații clasificate
Cum a ajuns la el este greu de spus, dar tânărul din Păltiniș a stat aici timp de mai bine de trei săptămâni. Dar ce a urmat a întrecut orice închipuire. Deși îl ținea la dos pe tânăr, polițistul de frontieră nu s-a mulțumit cu atât. L-a determinat pe un coleg de serviciu să acceseze bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne, încercând să afle datele folosite de anchetatori în încercarea de a-l depista pe fugar. Ba, mai mult, informațiile i-ar fi fost puse pe tavă botoșăneanului, care încerca să-și pregătească un alibi. Dar toată această încrengătură nu l-a ajutat prea mult pe tânăr, Ionuț Marius Adăscăliței fiind prins și încarcerat pe 5 februarie. Inițial, nu s-a pomenit nimic despre locul capturării, însă bomba a explodat la sfârșitul lui martie când, punând toate informațiile cap la cap, procurorii PCA Suceava au descins la locuința polițistului de frontieră și l-au ridicat. „A îngreunat activitatea organelor de urmărire însărcinate cu punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, respectiv localizarea și prinderea persoanei dată în urmărire națională”, au subliniat procurorii în rechizitoriu. Reținut inițial pentru 24 de ore, polițistul de frontieră a fost eliberat ulterior, iar acum va trebui să dea socoteală în fața instanței de judecată.
Între timp, și Ionuț Marius Adăscăliței a fost trimis în judecată pentru trafic cu țigări, dosarul fiind încă pe rolul Judecătoriei Darabani. Arestat, el a fost eliberat după circa două luni petrecute în spatele gratiilor, aflându-se în prezent sub control judiciar, astăzi urmând să aibă loc un nou termen al procesului.
Sebastian GHEORGHIU
sgheorghiu@monitorulbt.ro
Lupul paznic la oi
Polițistul de frontieră care ascundea un fugar în locuința sa a ajuns în boxa acuzaților






