Polițiștii de la Transporturi au verificat peste 300 de vagoane de marfă

Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava au fost angrenați, pe 12 mai, într-o acțiune de control pe linia prevenirii furturilor din vagoanele de marfă și de componente de la mijloacele de material rulant, totodată urmărindu-se și sporirea autorității poliției transporturi în stațiile de cale ferată, în triaje și zonele adiacente.

La acțiunea de control au participat 12 polițiști și patru lucrători specializați de la calea ferată.

Acțiunea s-a concretizat în verificarea a 12 trenuri de marfă, cu un total de 309 vagoane, încărcate cu cereale, cu combustibil și cu ciment.

Polițiștii au făcut controale și în depourile de vagoane, în magazii de piese, fiind legitimate în total 58 de persoane.

Nu au fost constatate infracțiuni flagrante sau alte probleme deosebite, însă au fost aplicate 9 amenzi, în valoare de peste 3.700 de lei.

Sancțiunile au fost date pentru încălcări ale normelor de conviețuire și de ordine publică – 3 sancțiuni, respectiv 4 amenzi la HG 203/1994, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transportul pe calea ferată.

Recomandări

Zeci de lucrători feroviari din Suceava, lăsați cu ochii în soare de noua societate națională de transport marfă Carpatica Feroviar

Agenți economici amendați pentru că nu foloseau case de marcat, după o razie la Salcea, Dumbrăveni și Siminicea