Suplimentări

Polițiștii de frontieră, pregătiți pentru vacanța de sărbători a românilor

Numărul polițiștilor de frontieră va fi suplimentat, în perioada sărbătorilor, pentru controlul documentelor și pentru deschiderea mai multor artere de verificare la intrarea în țară, existând filtre separate pentru cetățenii europeni și pentru persoanele cu handicap, bolnave sau cu copii mici.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), în același timp, au fost luate măsuri de supraveghere pe comunicațiile care fac legătura între localitățile de frontieră și punctele de trecere, pentru a evita eventuale blocaje de circulație.
De asemenea, ofițeri din cadrul IGPF vor fi detașați în punctele de frontieră importante de pe granița de vest a țării, pentru a monitoriza traficul, precum și pentru a-și ajuta colegii care își desfășoară activitatea la controlul de frontieră.
Cetățenii nemulțumiți de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul de telefon 959.

Recomandări

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore