Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava, împreună cu vechiul lor colaborator în acțiuni caritabile, englezul Brian Douglas, au ajuns în ultimele zile cu ghiozdane echipate cu penare și rechizite la copii din medii defavorizate.
Ghiozdane și rechizite au fost oferite copiilor dintr-un cătun izolat și neelectrificat din comuna Stroiești, dar și copiilor identificați la munca câmpului alături de părinții lor pe terenurile cultivate din apropierea satului. Totodată s-au purtat discuții cu părinții pentru ca aceștia să conștientieze importanța frecventării cursurilor școlare de către copii și importanța educației pentru dezvoltarea acestora.
De la Stroiești, polițiștii au mers cu alte 30 de ghiozdane la Șcheia, la copiii din comunitatea de romi din această comună. Acestora, dar mai ales părinților, li s-a explicat cât de important este ca cei mici să meargă la școală.






