Unde dai și unde crapă

Polițiștii au dat peste ”prafuri” în mașina unui tânăr oprit pentru verificarea declarației pe propria răspundere

Tânărul în mașina căruia au fost găsite substanțele psihoactive
Tânărul în mașina căruia au fost găsite substanțele psihoactive

Un echipaj de la Secția Rurală de Poliție Gălănești, care acționa în miez de noapte pe raza comunei Voitinel, pentru verificarea celor aflați în trafic și justificarea deplasărilor, a tras pe dreapta un BMW seria 7, la volanul căruia era un tânăr cu un comportament suspect. Polițiștii au simțit un miros înțepător în interiorul mașinii, iar ulterior au găsit două pliculețe cu prafuri, din categoria substanțe cu efect psihoactiv. Era vorba atât de fragmente vegetale pentru fumat, cât și de praf alb pentru prizat.
În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.00, pe drumul comunal din Voitinel, polițiștii au făcut semnal de oprire BMW-ului înmatriculat în Marea Britanie. Tânărul de la volan le-a spus polițiștilor că nu are declarație pe propria răspundere, dar nu a prezentat la control nici permisul de conducere. Ulterior, s-a stabilit că el a avut permisul de conducere suspendat, dar a ieșit din perioada fără drept de a conduce, fără însă a-l mai recupera efectiv. Totuși, tânărul avea drept de a conduce, astfel că la acest capitol a scăpat cu un avertisment.
Revenind la partea cea mai interesantă a cazului, polițiștii l-au întrebat pe tânăr ce a consumat, iar acesta a declarat verbal că a fumat o țigară din substanță vegetală și tras o ”linie” de prafuri. Dacă acest aspect, al consumului, urmează a fi certificat sau nu de probele recoltate, cert este că în mașină polițiștii au găsit două pliculețe, unul cu fragmente vegetale de culoare verde și unul cu un praf de culoare albă.
Tânărul de la volan, Samuel Beghean, a declarat că drogurile îi aparțin și le-a cumpărat cu 100 de lei de la o persoană necunoscută din Rădăuți, text standard folosit de consumatorii din zonă.
Tânărul a fost verificat și cu etilotestul, însă alcoolemia era 0.
Acesta a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe de sânge și urină, pentru a se stabili posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv.
Are la poza de profil o fotografie în care un polițist „îl amendează”. ”Dorința” i s-a îndeplinit
Cel puțin în primă fază, tânărul s-a ales cu dosar penal încadrat la infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive și a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru că nu avea declarație care să justifice deplasarea.
Un aspect care stârnește zâmbete în acest caz este că tânărul are la poza de profil de pe pagina sa de Facebook o fotografie în care el apare în fața unui polițist care „îl amendează”. Fotografia postată de luna trecută este modificată, însă mai în glumă mai în serios polițiștii au constatat că i-au îndeplinit acestuia dorința de a fi tras pe dreapta și amendat.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat