Un nou dosar penal

Polițiști în urmărire după ce l-au observat la volan pe un șofer prins recent beat

Polițiști în urmărire după ce l-au observat la volan pe un șofer prins recent beat
Polițiști în urmărire după ce l-au observat la volan pe un șofer prins recent beat

Un bărbat prins recent beat la volan, cu dosar penal și fără drept de a conduce, s-a ales cu un nou dosar penal, după ce aceiași polițiști l-au observat din nou în trafic. Prinderea bărbatului de către echipajul de la Secția Rurală Marginea nu s-a dovedit simplă, acesta încercând să scape prin mărirea vitezei de deplasare și apoi sărind de pe scaunul șoferului, în încercarea de a convinge că nu el s-a aflat la volan.
Luni după-amiază, în jurul orei 17.45, echipajul de serviciu de la Secția Rurală Marginea, în timp ce patrula pe raza comunei Horodnic de Sus, s-a intersectat cu o autoutilitară Mercedes Sprinter, la volan fiind observat un localnic care a trezit suspiciuni. Asta pentru că respectivul, Ioan Vlădean, în vârstă de 52 de ani, din Horodnic de Sus, fusese oprit în trafic pe data de 7 aprilie, tot în aceeași zonă, iar în urma verificării cu etilotestul a rezultat că era băut – concentrația de 1,10 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Atunci, bărbatul s-a ales cu dosar penal și i s-a suspendat dreptul de a conduce.
Revenind la episodul de luni după-amiază, șoferul autoutilitarei a mărit viteza de deplasare și a virat pe un podeț, unde a oprit. Polițiștii veniți din urmă l-au găsit pe suspect mutat de pe locul șoferului. La volan era un alt localnic, în vârstă de 47 de ani, proprietarul autoutilitarei, care a recunoscut după audieri că a făcut schimb de locuri cu Ioan Vlădean.
Polițiștii au constatat că șoferul ”pasager” avea și acum o ușoară alcoolemie – 0,17 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Ioan Vlădean s-a ales cu un nou dosar penal, de această dată pentru infracțiunea de conducere fără permis, după cel întocmit pentru conducere sub influența alcoolului, din data de 7 aprilie. Și proprietarul mașinii s-a ales cu dosar penal pentru încredințarea unui vehicul unei persoane care nu are drept de a conduce.
Se poate observa că polițiștii de la Secția Rurală Marginea se confruntă frecvent cu astfel de cazuri, ultimul fiind chiar de la finele săptămânii trecute, când un tânăr oprit în trafic a luat-o la fugă pe câmp, iar altul și-a dat identitatea falsă a fratelui său.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei