Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a trimis în judecată un fost agent de poliție care, în timp ce lucra în uniforma de om al legii, era implicat și în afaceri în domeniul transporturilor rutiere de lemn. Inculpatul, Cezar Ionuț Bacalu, nu este acuzat că ar fi făcut vreun transport ilegal de lemn, însă problema sa este că, din postura de polițist, nu avea voie să efectueze astfel de activități comerciale, care intrau în incompatibilitate cu atribuțiile sale de serviciu.
Cezar Ionuț Bacalu a fost trimis în judecată pentru efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, infracțiune asimilată uneia de corupție, dar și pentru fals în declarații, ambele în formă continuată.
Transporturile de lemn, la ordinea zilei pentru polițist: procurorii i-au numărat 1.621 de curse
Anchetatorii, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, au arătat că, în perioada 2010-2014, agentul Cezar Ionuț Bacalu, angajat la Poliția municipiului Rădăuți, a desfășurat în mod repetat operațiuni financiare, respectiv 1.621 de transporturi de material lemnos, în numele unei societăți din Volovăț, cu care a obținut venituri totale de 1.626.066 lei.
În toți ce patru ani, agentul de poliție a completat, conform atribuțiilor de serviciu, declarațiile de avere impuse de lege, în care a trecut, arată anchetatorii, doar veniturile salariale. De aici a rezultat infracțiunea de fals în declarații în formă continuată.
A fost polițist timp de 13 ani și a renunțat după ce a fost pus sub acuzare
Procurorii au explicat în rechizitoriul de trimitere în judecată că inculpatul a avut calitatea de polițist din anul 2002, rămânând cu acest statut până pe 16 aprilie 2015, când și-a dat demisia. La acea dată polițistul era deja pus sub acuzare.
Procurorii susțin că polițistul s-a erijat într-un fel de administrator al societății respective, exercitând o afacere care era în evidentă contradicție cu atribuțiile de serviciu.
Polițistul s-a ocupat inclusiv de achiziționarea a două camioane, de asemenea și de formațiunile de înmatriculare, respectiv ulterior de coordonarea activității de transport cu cele două vehicule grele. Acesta, rezultă din cercetări, s-a ocupat inclusiv de angajarea a doi șoferi care făceau transporturi în numele său.
După ce au tras linie, procurorii au stabilit că polițistul a coordonat efectuarea a 1.621 de transporturi, obținând veniturile totale amintite mai sus, de peste 1,6 milioane de lei. Această sumă nu era doar a lui Bacalu, ci intra în contul societății, de unde administratorul îl plătea cu sume care variau între 3.000 și 7.000 de lei lunar.
Problema este că polițistul făcea transporturile aproape zilnice în zona Rădăuți, pe unde se putea intersecta oricând cu colegii săi aflați în trafic, unii chiar la acțiuni de control pe linie silvică. Este lesne de înțeles așadar în ce constă incompatibilitatea și infracțiunile care au decurs de aici.
A mai fost trimis în judecată într-un dosar, dar a scăpat de acuzații
Acum doi ani de zile, în 2015, același Bacalu, care deja demisionase din poliție, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de abuz de încredere, sub acuzația că a vândut două autocamioane ale societății din Volovăț, deși nu avea acest drept.
Ulterior, pe rolul Judecătoriei Rădăuți, s-a constatat împăcarea părților, adică între el și administratorul societății, iar procesul penal a încetat.
Acum, procurorii au venit cu noile acuzații, care au plecat de la cercetările inițiale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au mai precizat că în cursul urmăririi penale au luat măsuri asigurătorii, pentru garantarea recuperării pagubei prin infracțiune.
Măsurile asigurătorii s-au instituit asupra bunurilor imobile și mobile ale inculpatului (cotă parte dintr-un imobil și un autoturism de lux), valoarea totală a bunurilor asupra cărora s-a instituit măsura asigurătorie fiind de aproximativ 43.000 de lei.
Noul proces care îl vizează pe fostul polițist va ajunge pe rolul Judecătoriei Rădăuți, iar Ionuț Cezar Bacalu se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.
Incompatibilitate și falsuri
Polițist trimis în judecată pentru transporturi și afaceri cu lemn în timpul liber






