Intervențiile și discuțiile polițiștilor locali suceveni aflați în patrulare sunt înregistrate audio-video, cu aparatură profesională, special creată în acest scop, pentru forțele de ordine.
Măsura, introdusă recent, este încă în faza de testare, conform șefului Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, dar rezultatele sunt bune, în primul rând la nivel de comportament al ambelor părți implicate.
„Dispozitivele permit înregistrarea dialogurilor dintre polițiștii locali și cetățeni, fiind atașate de uniforme. Cetățenii sunt informați că urmează să fie înregistrați atât audio, cât și video. Toate aceste înregistrări au un dublu rol, fiind mijloace eficiente de descurajare a săvârșirii unor fapte ilegale, ca urmare a conștientizării faptului că intervențiile și acțiunile polițiștilor sunt înregistrate și, de asemenea, sunt mijloace de protecție împotriva faptelor de ultraj și a acuzațiilor îndreptate împotriva polițiștilor cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu, precum și de protecție a persoanelor ce fac obiectul intervențiilor și acțiunilor acestora”, a declarat Ovidiu Doroftei.
Deocamdată, în dotarea Poliției Locale Suceava sunt 20 de „body camera” – camere video corporale, care sunt utilizate de cei aflați în patrulare – atât patrulele proprii, cât și cele mixte, cu Poliția Națională sau Jandarmeria.
„Suntem unul dintre puținele orașe în care există patrule de la Poliția Locală. În alte orașe având în vedere că nu se plătesc orele suplimentare la Poliția Locală aceasta lucrează în două schimburi, până la ora 22.00, după care se consideră că atribuțiile le preia Poliția Națională. Noi nu facem așa. Suntem într-o colaborare foarte bună cu Poliția Națională, cu Jandarmeria și vrem să mărim numărul acestor patrule. În plus, facem eforturi să asigurăm iluminat corespunzător pe un număr cât mai mare de străzi, dar și să extindem sistemul de supraveghere video, pentru siguranța cetățenilor”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Modul de utilizare a camerelor video corporale și valorificarea înregistrărilor audio-video sunt stabilite printr-o procedură operațională la nivelul Poliției Locale Suceava.






