Liga a III-a

Pojorâta a spulberat Sporting, pe Areni



Meciul dintre Sporting Suceava și FC Pojorâra a fost fără istoric
Meciul dintre Sporting Suceava și FC Pojorâra a fost fără istoric

Meci fără istoric pe Areni, în etapa a XX-a a Ligii a III-a. Derbiul județean dintre Sporting și Bucovina Pojorâta a fost tranșat de echipa oaspete, care s-a impus cu categoricul scor de 6-0 (3-0), într-un meci în care Sporting a utilizat doar fotbaliști tineri și foarte tineri. După un început de partidă relativ echilibrat, oaspeții au deschis scorul în minutul 17 prin Donose, cu un șut deviat, dintr-o lovitură liberă. Imediat a venit și golul al doilea, marcat de Botezatu, cel mai bun jucător de pe teren, tot din lovitură liberă. Scorul pauzei a fost stabilit de Buhăcianu, în minutul 32, care a profitat de o degajare neinspirată a portarului sucevean Asmarandei. 0-4 s-a făcut imediat după reluare, când brazilianul Marcio a punctat cu capul, din centrarea lui Cherariu. Gazdele au dat primele semne de viață abia după o oră de joc, când șutul lui Gheorghiciuc a nimerit bara transversală. N-a fost însă decât un foc de paie, pentru că Iuga, cu un șut din interiorul careului la colțul și Marcio, tot cu o reluare cu capul, au dus scorul la un neverosimil 0-6.
Sporting: Asmarandei – Moldovan, Țibichi, Antonesei, Siminicariu, Catargiu, Nițu, Costan, Amarie, Rotar, Vișinar. Au mai intrat Viu, Luțac, Gheorghiciuc și Păiuș. Antrenor: Ovidiu Murariu.
Bucovina Pojorâta: Tudor – Donose, Tivodari, Kuruc, Cherariu, Antonescu, Marcio, Botezatu, Lazăr, Pădurariu, Buhăcianu. Antrenor: Dănuț Mândrilă.
Rezultatele etapei a XX-a:
Petrotub Roman – Ceahlăul II Piatra Neamț 1-2
Bucovina Rădăuți – CSM Moinești 3-0
Sporting Suceava – Bucovina Pojorâta 0-6
Cetatea Târgu Neamț – Aerostar Bacău 1-1
Știința Miroslava – Kosarom Pașcani se joacă astăzi.
FCM Dorohoi stă în această rundă.
Clasament
1. Kosarom Pașcani 17 9 5 3 35-16 32p
2. Știința Miroslava 18 10 2 6 26-16 32p
3. Petrotub Roman 18 9 4 5 28-19 31p
4. FCM Dorohoi 18 8 6 4 33-23 30p
5. Cetatea Târgu Neamț 18 8 5 5 24-20 29p
6. Bucovina Pojorâta 18 8 4 6 25-26 28p
7. CSM Moinești 18 8 1 9 30-30 25p
8. Ceahlăul II 19 7 4 8 27-30 25p
9. Sporting Suceava 18 4 4 10 20-41 16p
10. Aerostar Bacău 18 4 2 12 13-223 14p
11. Bucovina Rădăuți 18 3 5 10 15-31 14p



Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții
Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții