Bazarul Sucevei

PNL îi cere lui Ion Lungu să spună dacă păstrează actualul proiect de modernizare

Liberalii îi solicită primarului Sucevei, Ion Lungu, să anunțe, în mod oficial, care va fi soarta investiției privind modernizarea Bazarului.
Consilierul local PNL, Corneliu Vornicu, a precizat că deși liberalii au adus în discuție necesitatea reanalizării proiectului de modernizare a Bazarului, primarul Ion Lungu nu a dat curs acestei solicitări.
„Promovarea acestui proiect, care poate fi intitulat ‘saivanul’, a stârnit nemulțumire în rândul comercianților din Bazar, mulți dintre aceștia îmbolnăvindu-se din cauza condițiilor din acest centru comercial”, a declarat Corneliu Vornicu.
În aceste condiții, el i-a solicitat lui Ion Lungu să precizeze clar ce intenții are în legătură cu investițiile din Bazar, respectiv să renunțe la proiectul actual, sau să vină cu o nouă soluție de modernizare.
La începutul acestei luni, Corneliu Vornicu a precizat că mai mulți comercianți din bazar au reclamat că după finalizarea primelor investiții, construcția realizată a micșorat spațiile de vânzare, iar unele persoane au fost mutate în alte zone, fiindu-le afectate afacerile.
De asemenea, Vornicu a susținut că actualul proiect de modernizare a Bazarului este un eșec, fiind necesară reanalizarea acestuia, împreună cu specialiști în domeniu.

Recomandări

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro