Reacție

PLD Suceava critică inițiativa liberalilor de a verifica activitatea lui Petru Carcalete



PLD Suceava critică inițiativa liberalilor de a verifica activitatea lui Petru Carcalete
PLD Suceava critică inițiativa liberalilor de a verifica activitatea lui Petru Carcalete

PLD Suceava a criticat inițiativa liberalilor suceveni de a verifica activitatea șefului Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete (foto), anunțată de către vicepreședintele PNL Suceava, Iulian Angheluș. Președintele organizației județene a PLD Suceava, deputatul Dumitru Pardău, a precizat, într-un comunicat de presă, că prin astfel de inițiative, PNL Suceava preia modelul și discursul celor de la PSD, „și încep să-și dea cu părerea despre activitatea unor șefi de instituții”. „Unii anonimi din PNL au preluat întru totul discursul celor din PSD, și își dau cu părerea despre suspendarea președintelui României, sau despre activitatea inspectorului școlar general. Sunt aceleași persoane care nu au avut nici un fel de reacție la guvernarea PSD, plină de nereguli și hoții, și care acum un an recunoșteau că fără contribuția celor care sunt acum în PLD, domnii Stolojan, Flutur, etc., nu ar fi fost astăzi la guvernare”, a spus Pardău. De asemenea, vicepreședintele PLD Suceava, deputatul Romică Andreica, a adăugat că în momentul de față liderii liberali au ajuns să-i renege pe cei pe care i-au propus să ocupe anumite funcții, dar care au refuzat să rămână în PNL. Romică Andreica a mai afirmat că multe din declarațiile liderilor liberali de la nivel local demonstrează faptul că între PNL și PSD există o „frăție”. „Faptul că domnul Lungu ne consideră și nici măcar adversari politici dovedește că acesta folosește un discurs de conjunctură, bazat pe interese, și nu unul bazat pe principii, cu atât mai puțin liberale. Sunt trădați astfel oameni care au fost garanți pentru domnul Lungu și pentru PNL și fără de care nu s-ar fi câștigat alegerile”, mai spune Andreica.



Recomandări

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”