Recunoaștere

PIM, inclus în Cartea de onoare a valorilor bucovinene

Mihai Pânzaru-PIM a primit din partea prefectului, vineri, în ședința Colegiului Prefectural, diploma de excelență drept recunoaștere ”a activității excepționale”
Mihai Pânzaru-PIM a primit din partea prefectului, vineri, în ședința Colegiului Prefectural, diploma de excelență drept recunoaștere ”a activității excepționale”

Cartea de onoare a valorilor bucovinene, instituită de prefectul Constantin Harasim, are un nou membru, graficianul Mihai Pânzaru-PIM. Cunoscutul caricaturist a primit din partea prefectului, vineri, în ședința Colegiului Prefectural, diploma de excelență drept recunoaștere ”a activității excepționale”. În cuvântul său, Harasim a vorbit despre ”inginerul, publicistul, revoluționarul și omul de cultură” Mihai Pânzaru-PIM, arătând că personalitatea sa a dat valoare spațiului bucovinean. Harasim l-a caracterizat pe PIM drept un jurnalist foarte echilibrat și echidistant, un om de cultură înzestrat cu calități excepționale și un revoluționar care a luptat cu curaj pentru viitorul acestei țări. ”Mihai Pânzaru-PIM stă cu cinste alături de marii graficieni ai țării noastre”, a spus prefectul.
La rândul său, maestrul PIM a mulțumit prefectului și instituției pe care o conduce pentru această onoare de a fi inclus în Cartea de onoare a valorilor bucovinene, subliniind că el a luptat pentru ”adevăr, frumos și pentru binele celorlalți”. El a arătat că jumătate din viață a profesat ca inginer hidrotehnician, precizând că a lucrat la rețelele de apă și canalizare din cartierul George Enescu al municipiului Suceava, la mai multe stații de epurare din județ și la regularizarea mai multor râuri și pâraie. În prezent Mihai Pânzaru-PIM activează la Centrul Cultural Bucovina, acolo unde a pus în practică nenumărate proiecte culturale. ”Această diplomă de excelență împlinește o etapă din viața mea”, a conchis PIM.
În Cartea de onoare a valorilor bucovinene au mai fost nominalizați, printre alții, managerul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu, rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Valentin Popa, președinta Federației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Liliana Aghiorghicesei, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, generalul Ioan Burlui, generalul de brigadă în rezervă Zaharia Cojocaru, arhimandritul Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, comandantul Centrului Militar Județean, Mugurel Anton, directorul cotidianului Crai Nou, Dumitru Teodorescu, general maior în rezervă Neculae Chiaptanaru, profesorul și publicistul Roman Istrati, jurnalista Doina Cernica, medicul stomatolog Ioan Costea și președinta Asociației ”Seva”, Angela Zarojanu.

Recomandări

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului