Cornu Luncii

Pieton rănit grav de un autoturism, în timp ce traversa fără să se asigure

Un bărbat de 46 de ani a ajuns la spital cu răni grave, după ce a fost acroșat de un autoturism, în timp ce traversa drumul prin loc nepermis. Accidentul s-a petrecut pe DJ 209 A, în localitatea Cornu Luncii, luni seara, în jurul orei 19.00. Aflat la volanul unui autoturism marca BMW, un localnic în vârstă de 29 de ani nu l-a mai putut evita pe bărbatul care traversa strada fără să se asigure și l-a lovit în plin, provocându-i mai multe fracturi. Transportat la spital de către echipajul unei ambulanțe, victima a fost diagnosticată de medici cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal, o fractură de gambă bilateral, șoc hipovolemic, fracturi costale și o fractură de claviculă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00, după care i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Municipal Fălticeni. Pietonul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând să i se preleveze mostre biologice de sânge la Spitalul Județean Suceava, unde a rămas internat în secția de ortopedie. Polițiștii fac în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control