Pieton în stare de inconștiență și alte trei persoane rănite după un accident între trei autoturisme

Accidentul de la Fălticeni
Accidentul de la Fălticeni

Un pieton se afla în stare de inconștiență după un accident care s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă, 21 martie, în Fălticeni.

În urma coliziunii au mai fost rănite alte trei persoane, printre care și un al doilea pieton.

Toate cele patru persoane au fost transportate la spital după ce au primit îngrijiri la fața locului.

”Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit 5 victime, 3 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani.

Echipajul tip C2 a preluat o victimă politraumatizată, în comă, stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și abdominal, suspiciune de pneumotorax. Acesta era unul dintre pietoni. După stabilizare a fost transportat la UPU Suceava.

Dintre celelalte 4 victime, 2 persoane prezinăa fracturi la nivelul membrelor inferioare, un bărbat prezintă un traumatism toracic, iar ultima victima un traumatism cranio-facial. Acestea au fost transportate la CPU Fălticeni”, a transmis doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava.

La accident au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ, dintre care una cu medic.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an