Pieton accidentat mortal în timp ce traversa neregulamentar

Vineri, la ora 21.55, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, pe raza localității Roșiori, comuna Forăști, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Suceava, a surprins și accidentat mortal un localnic de 57 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vinovat de producerea accidentului se face pietonul, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro