Vătămare corporală

Pieton accidentat de o mașină, după ce s-a speriat de o vițică



Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Bălăceana, a căzut victimă într-un accident stupid și hilar. Omul ducea o vițică de funie pe marginea drumului și, speriat de bovină, a sărit în drum, unde a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19.00, pe drumul de la Bălăceana spre Ilișești.
Din cercetările efectuate de polițiști rezultă că bărbatul se deplasa în spatele unui atelaj hipo, lângă o vițică care era legată de partea din spate a căruței. La un moment dat bovina ar fi sărit către bătrân, care a intrat în zona benzii de circulație, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie în vârstă de 56 de ani, din municipiul Suceava.
Bărbatul accidentat a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, unde a fost diagnosticat preliminar cu un traumatism cranian, traumatism cranio-facil, plăgi contuzie și o contuzie toraco-abdominală. Diagnosticul preliminar este că leziunile nu sunt grave.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.



Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident
Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident