Hoți mulți

Peste zece furturi au loc în fiecare zi în județul Suceava



Furturile comise de minori, o problemă din ce în ce mai acută în Suceava Sursa foto: evenimentsibiu.ro
Furturile comise de minori, o problemă din ce în ce mai acută în Suceava Sursa foto: evenimentsibiu.ro

Analiza Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava cu privire la faptele de furt comise pe parcursul anului trecut în județ arată că s-au înregistrat 3.982 de infracțiuni de acest gen sesizate. Numărul de fapte rămâne mare, rezultând o medie de peste 10 furturi pe zi, însă totuși un aspect pozitiv este faptul că trendul este descendent față de anul 2015, când s-au înregistrat cu 576 de fapte de furt în plus.
După cum se poate observa zilnic în buletinele de presă ale Poliției, se fură foarte mult din locuințe, din societăți comerciale și mai nou sunt multe spargeri de autoturisme. În marea lor majoritate furturile nu sunt cu prejudicii mari, deși au fost și câteva excepții în acest sens.
Furturile predominante și cele care se mențin la un nivel ridicat
Analiza detaliată a IPJ Suceava arată că pe parcursul anului trecut s-au înregistrat 846 de furturi din locuințe, din care 33 prin escaladare. Majoritare rămân însă pătrunderile prin efracție, în timp ce un procent important, cel puțin 10% dintre cazuri, îl reprezintă furturile pe fondul neglijenței proprietarilor, care și-au lăsat ușile descuiate sau ferestrele deschise atunci când erau plecați de acasă. În mediul urban, în municipiul Suceava, probleme sunt și cu oamenii care stau în apartamente cu ușile descuiate, iar hoții intră în case și pun mâna pe bunurile de valoare pe care le găsesc pe holuri.
Alte 482 de fapte de furt au fost din societăți comerciale, ia 432 au fost furturi din curți și anexe gospodărești.
Toate tipurile de furt amintite mai sus sunt în scădere ca număr față de anul 2015.
În creștere ușoară este numărul furturilor din autoturisme, 281 de fapte, cu două în plus față de anul 2015, și numărul furturilor din genți și buzunare, 207 fapte, cu 14 în plus. Aceste ultime două tipuri de furturi sunt predominante în zonele aglomerate. De exemplu, în municipiul Suceava s-au înregistrat în ultima perioadă multe spargeri de autoturisme. În cele mai multe cazuri, hoții au speculat faptul că proprietarii autoturismelor au lăsat bunuri de valoare în mașină, la vedere. Printre spărgătorii de autoturisme din municipiul Suceava prinși până acum se găsesc câțiva minori, dar și un bătrân în vârstă de 62 de ani.
Foarte multe mașini furate pentru plimbări de câteva ore
Pe parcursul anului trecut, IPJ Suceava a înregistrat și 79 de dosare de furt de mașini. Majoritare au fost însă așa-numitele furturi de folosință, mașini sustrase de hoți care s-au plimbat cu ele și apoi le-au abandonat. Nu mai puțin de 45 dintre furturile de mașini de anul trecut intră în această categorie. Cele mai multe fapte de acest gen au fost comise tot de tineri, mulți minori, care au condus mașinile până când au intrat cu ele în garduri ori până s-a terminat carburantul.
Un tânăr de 18 ani, din Cajvana, și unul de 17 ani, care era internat în Centrul de Plasament Solca, au fost arestați preventiv recent pentru o adevărată serie de furturi de mașini în scop de folosință.
Minorii care fură, o problemă din ce în ce mai acută
Un aspect îngrijorător este legat de faptul că din ce în ce mai mulți minori comit fapte de furt, profitând de vârsta pe care o au și de răspunderea penală limitată, ori chiar de lipsa răspunderii penale, în cazurile de copii sub vârsta de 14 ani.
Foarte multe furturi comise de minori au avut loc în municipiul Suceava, dar și în Rădăuți. În municipiul Suceava, cei mai mulți autori au fost minori de etnie romă din Șcheia, în timp ce în zona Rădăuți autorii au fost localnici ori tineri de la Centrul de Plasament de la Solca. De asemenea, mai mulți tineri de la Centrul de Incluziune Suceava (Școala specială) au fost implicați în fapte de furt.
Furt de 80.000 de dolari, dintr-o casă din Dumbrăveni
Dacă în marea lor majoritate furturile au fost din categoria celor cu prejudicii mici sau cel mult medii, au fost și câteva spargeri care intră în categoria spargerilor la pont, cu prejudicii mari. De departe, furtul cu prejudiciul cel mai mare a fost comis pe data de 15 mai 2016, din casa unui afacerist din Dumbrăveni. Hoții au furat atunci, în plină zi, un seif în care erau bani și bijuterii, prejudiciul fiind calculat la 80.000 de dolari. Doi tineri în vârstă de 19 ani au fost trimiși în judecată în acest caz de furt, cu precizarea importantă că anchetatorii nu au nici un dubiu că au mai fost autori care au participat, însă aceștia au rămas neidentificați.
Mai recent, în octombrie 2016, la Fălticeni, s-a sesizat furtul a 50.000 de lei, din sediul unei firme de curierat rapid.
Chiar dacă au fost și câteva furturi cu prejudicii mari, polițiștii suceveni sunt mulțumiți totuși că nu au avut fapte din categoria celor considerate extrem de grave.
„Pozitiv este faptul că, în perioada de referință, în anul 2016, nu s-au înregistrat furturi de arme, din oficii poștale, case de schimb valutar sau amanet, sau din bancomate, tâlhării cu arme de foc sau urmate de moartea victimei”, se arată în analiza de bilanț.
Pe lângă furturi, la categoria de infracțiuni contra patrimoniului se mai găsesc multe înșelăciuni – 437 de fapte anul trecut, și tâlhăriile – 120 de dosare înregistrate în 2016.



Recomandări

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie
Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie
”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile
Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile