Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți s-a desfășurat, vineri, în patru localități din județul Suceava, cu o ofertă foarte bogată de locuri de muncă – 779. Oferta cea mai consistentă a fost la bursa organizată în municipiul Suceava, la Iulius Mall, unde angajatorii au venit cu 478 de oferte.
La finalul bursei, organizatorii de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava au comunicat că la bursa din cele patru localități (Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc) au participat 1.057 de persoane.
După interviurile de la bursă, cu rol de interviuri preliminare, angajatorii au selectat în vederea încadrării 495 de persoane – din care 281 la bursa de la Suceava, 83 la Câmpulung Moldovenesc, 68 la Rădăuți și 63 la Suceava.
Numărul de persoane selectate de angajatori pentru o posibilă angajare – 495 – este destul de mic dacă ținem cont totuși că oferta totală a fost de 779 de locuri de muncă. Mai mult, din cei selectați acum se va face o nouă selecție, iar abia atunci se va putea vorbi de angajați în urma bursei.
„Angajatorii care au selectat candidați pentru al doilea interviu și-au exprimat deschiderea de a încadra persoane motivate, chiar dacă nu întruneau criteriile de calificare, iar ofertele de muncă neacoperite vor fi menținute pe lista de locuri vacante gestionată de AJOFM Suceava.Menționăm că, după ce se vor finaliza interviurile angajatorilor cu persoanele selectate, la o lună de la închiderea bursei, vom publica rezultatele finale ale evenimentului’, au precizat cei de la AJOFM Suceava într-un comunicat de presă.
Peste o mie de suceveni și-au căutat un job la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți






