Peste 30 de polițiști suceveni și-au depus dosarele complete pentru ieșirea la pensie, în ultimele zile, în urma informațiilor tot mai certe în legătură cu modificarea legii privind pensionarea cadrelor Ministerului Afacerilor Interne. Din informațiile noastre, alte zeci de polițiști care îndeplinesc condițiile de pensionare ori sunt foarte aproape de a le îndeplini își pregătesc și ei dosarele în aceste zile, făcând calcule despre condițiile cele mai favorabile în care pot părăsi Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Printre cei care și-au depus dosar de pensionare, care este deja probat, se numără și comisarul-șef Dorel Aicoboae, cel care era inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Dorel Aicoboae are peste 25 de ani de muncă de poliție în sectorul operativ, și astfel a putut ieși legal la pensie cu câteva luni înainte de a împlini vârsta de 50 de ani. Sunt și colegi mai tineri, de 47-48 de ani, care îndeplinesc condițiile legale de ieșire din sistem.
De ce se grăbesc polițiștii să iasă la pensie
În toată țara, sute de polițiști care au peste 25 de ani de muncă în operativ și-au depus în grabă dosarele de pensionare. Sunt oameni în majoritate apți 100% pentru munca de poliție, care ar mai fi rămas în sistem câțiva ani, dar care se tem că dacă legea va fi schimbată vor avea pensiile diminuate cu 40%. De asemenea, sunt date destul de clare că vârsta de pensionare ar putea fi crescută până la 55 de ani.
Polițiștii cu experiență au plecat masiv. Cine a venit în locul lor
Acest val de pensionări vine după ce în ultimul an alți aproximativ o sută de polițiști din cadrul IPJ Suceava au ieșit la pensie. Problema este că aceste goluri atât de mari nu pot fi suplinite pe termen scurt. În locul polițiștilor cu experiență care au ieșit la pensie au venit în majoritate tineri încadrați din sursă externă, în urma celor două sesiuni de examene care au avut loc anul trecut. În afara acestora, la IPJ Suceava au mai fost repartizați 5 ofițeri și 9 agenți care au absolvit școli de poliție.
S-a ajuns în situația ca unele secții de poliție rurale să aibă jumătate dintre agenți din rândul celor care acum mai puțin de un an de zile erau civili. Ofițerii cu experiență, dintre cei puțini care au mai rămas, ne-au explicat că este nevoie de 2-3 ani pentru ca un polițist încadrat din sursă externă să învețe la un nivel acceptabil munca grea din operativ, adică să fie om de bază pentru intervenții la situații de urgență și să întocmească acte procedurale în cadrul dosarelor penale.
Prin modificarea legii anunțată de Guvernul României zilele trecute se încearcă practic repararea tardivă și din mers a greșelii imense de a lăsa la pensie foarte mulți oameni, în timp scurt, fără a exista o strategie clară privind cei care ar trebui să asigure schimbul de generații.
A preferat o pensie sigură în locul funcției de inspector-șef
Comisarul-șef Dorel Aicoboae se afla la comanda IPJ Suceava, sub titlu de împuternicire, din noiembrie 2016, anterior acesta mai fiind și adjunct al IPJ Suceava, tot prin împuternicire. Ofițerul a fost în trecut și șef al Poliției municipiului Vatra Dornei. El a activat în cea mai mare perioadă în domeniul judiciar, unde sunt instrumentate cauzele de furt sau agresiune.
Provizoriu, până la găsirea unei soluții, comanda IPJ Suceava este asigurată de adjunctul comisar-șef Toader Buliga.
Ofițerul Aicoboae era împuternicit la comandă până la finele anului 2017, însă a preferat să iasă la pensie. Decizia nu este deloc una surprinzătoare, având în vedere că prevederile legale privind pensionarea vor fi modificate, iar toate informațiile arată că acestea nu vor fi la fel de favorabile pentru polițiști.
Scapă cine poate
Peste 30 de polițiști, în frunte cu inspectorul-șef, ies la pensie în regim de urgență în aceste zile






