Preșcolari talentați au urcat pe scena Festivalului Național – Concurs „Voinicelul”, în zilele de 28 și 29 mai, la etapa județeană a competiției, desfășurată la Iulius Mall.
Peste 2.500 de preșcolari au prezentat juriului interpretări muzicale, numere de fantezie coregrafică, dansuri populare, moderne și sportive, precum și recitaluri de poezie, momente speciale, pline de energie și voie bună.
Părinții și spectatorii au fost alături de cei mici la fiecare moment, oferindu-le încurajări și aplauze pentru curajul cu care urcă pe scenă.
„Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Național – Concurs <Voinicelul> confirmă, și în acest an, rolul important pe care educația artistică îl are în dezvoltarea copiilor preșcolari și antepreșcolari.
Cei aproximativ 2.600 de copii, cuprinși în peste 400 de evoluții pe scenă, transformă <Voinicelul> într-o amplă celebrare a talentului, creativității și bucuriei copilăriei”, au transmis organizatorii.

Evenimentul, organizat sub patronajul Inspectoratul Școlar Județean Suceava, reunește anual sute de copii talentați din județ și din întreaga țară, oferindu-le ocazia de a-și exprima creativitatea prin muzică și dans.
Organizarea festivalului a fost asigurată de un comitet format din cadre didactice cu experiență: prof. Maria Todereanu – inspector pentru educație timpurie, prof. Lăcrămioara Avădănei, prof. Geta Lungu, prof. Carmen Rusu-Cernonschi, prof. Doruța Obreja, prof. Adriana Dochița și prof. Ecaterina Cornea.
Festivalul s-a desfășurat în parteneriat cu instituții locale și județene, primării, palate și cluburi ale copiilor, unități de învățământ și sponsori, având ca principal scop promovarea valorilor culturale și artistice în rândul celor mici. Prin acest concurs, organizatorii urmăresc crearea unui cadru competitiv modern și motivant, menit să descopere și să pună în valoare potențialul artistic al copiilor.
„Festivalul <Voinicelul> rămâne un reper important în viața culturală și educațională a județului Suceava, demonstrând că talentul, emoția și bucuria artei pot fi cultivate încă din primii ani de viață. Dincolo de diplome și premii, concursul oferă copiilor experiențe valoroase, încredere în propriile forțe și oportunitatea de a urca pe scenă într-un cadru profesionist și apreciat de comunitate”, a apreciat insp. Maria Todereanu.






