Acțiune poliție

Percheziții la Suceava și Bacău, în locații folosite pentru depozitarea țigărilor de contrabandă

Polițiștii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, au acționat acum două zile într-un dosar de contrabandă cu țigări, punând în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, patru în județul Suceava și două în Bacău, fiind vizate locații despre care erau date că sunt folosite pentru depozitarea țigaretelor de proveniență extracomunitară.
În cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat 14.400 de țigarete, adică peste 700 de pachete. Trei dintre persoanele vizate au fost aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru audieri.
Poliția a transmis că în cazul acestei grupări au mai fost realizate capturi de-a lungul cercetărilor.
După audieri, s-a decis ca un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Cleja, județul Bacău, să fie reținut pentru 24 de oe.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităților infracționale, precum și în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Suceava, în topul județelor cu cele mai mari confiscări de țigări de contrabandă și al celor mai mari capturi