Inițiativă

Pediatria Spitalului de Urgență, pictată elevi ai Colegiului de Artă



Inițiativă: Pediatria Spitalului de Urgență, pictată elevi ai Colegiului de Artă
Inițiativă: Pediatria Spitalului de Urgență, pictată elevi ai Colegiului de Artă

Elevii clasei a XI-a Plastică de la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu au pictat, joi, pereții secției Pediatrie și ai triajului pentru copii din Spitalul de Urgență Suceava. Elevii au împodobit pereții cu imaginea personajelor din desene animate pentru a distrage atenția de la suferință a copiilor internați în spital. Inițiativa a venit din partea spitalului, a doctorilor Doina Ganea Motan și Georgeta Martiniuc și a găsit ecou la profesoara Camelia Rusu Sadovei, de la Colegiul de Artă. Spitalul a contribuit la acest proiect cu 500 de lei, care a acoperit costul culorilor, cu 85 de lei a venit Camera Federativă a Medicilor, iar restul, până la 1000 de lei a fost completat de sponsori. „Este foarte greu să găsești soluții pentru a crește confortul pacientului într-un an de criză financiară și cu un buget nesatisfăcător, dar cu ajutorul tinerilor din clasa a XI –a de la Colegiul de Artă, la inițiativa doamnei profesoare Rusu-Sadovei acest lucru a devenit realitate. Contribuția financiară este nesemnificativă, atât ca volum cât și ca pondere, când te gândești cât înseamnă implicarea din partea tinerilor pictori, care și-au sacrificat din timpul lor liber într-un an care precede examenul de bacalaureat și au făcut voluntariat ca să-i bucure pe cei mici care ajung la spital”, a declarat dr. Ganea-Motan, directorul medical al Spitalului de Urgență.



Recomandări

Tinerii artiști de la Colegiul „Ciprian Porumbescu” s-au remarcat la Bacău, la „Primăvara Artelor”

Tinerii artiști de la Colegiul „Ciprian Porumbescu” s-au remarcat la Bacău, la „Primăvara talentelor”
Tinerii artiști de la Colegiul „Ciprian Porumbescu” s-au remarcat la Bacău, la „Primăvara talentelor”