În județ

Patru sinucideri în mai puțin de o săptămână

Actele de suicid s-au înmulțit îngrijorător în ultima perioadă în județul Suceava, în numai șase zile, patru bărbați punându-și capăt zilelor. Șirul de sinucideri a debutat miercurea trecută, când Dumitru C., în vârstă de 55 de ani, din comuna Verești, a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei sale. Se pare că bărbatul a recurs la acest gest din cauza datoriilor mari pe care le avea. Un alt caz de sinucidere s-a înregistrat sâmbătă, un bărbat în vârstă de 38 de ani tăindu-și venele de la picior. El a folosit o lamă cu care s-a ciopârțit, fiind găsit mort pe malul râului Moldova. Polițiștii au aflat că bărbatul, Dumitru George, din Gura Humorului, a mai avut tentative de sinucidere, având, se pare, unele probleme psihice. Duminică a venit la rând un bărbat în vârstă de 62 de ani. Vasile Surugiu s-a sinucis în locuința sa din centrul municipiului Suceava, fiind găsit în ștreang de către soție. Bărbatul amenințase și el în câteva rânduri că se va sinucide. Ultimul caz s-a înregistrat chiar luni, un bărbat din Botoșani, care locuia de mai mult timp într-o comună din județul Suceava, spânzurându-se cu ajutorul unei sârme. Încă de duminică , Felicia S., din comuna Mănăstirea Humorului, a observat că Doru Ioniță, în vârstă de 35 de ani, care se ocupa de îngrijirea animalelor ei, a dispărut fără urmă. Inițial, femeia l-a căutat pe bărbat alături de câțiva localnici, abia luni dimineață alertând și poliția. Spre seară, oamenii legii, ajutați în operațiunile de căutare de către localnici, l-au găsit pe bărbat în adâncul unei păduri din localitate. Acesta atârna de un copac, spânzurat de o bucată de sârmă. Bărbatul suferea de epilepsie și avea și el unele probleme psihice.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetățean ucrainean

Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetăţean ucrainean
Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetăţean ucrainean