Pe zăpadă

Patru persoane au fost rănite, după ce un autobuz a lovit un cap de pod la Corocăiești

Autobuzul a intrat în coliziune cu un cap de pod

Drumurile acoperite de zăpadă au început să le dea bătăi de cap șoferilor, care duminică spre prânz circulau cu dificultate pe mare parte din drumurile județene și comunale din județ. Starea proastă a drumului a dus astfel la producerea unui accident în zona comunei Corocăiești, în urma căruia patru persoane au fost transportate la spital.
Accidentul s-a produs duminică, înainte de ora 12.00, când șoferul unui autobuz local în care se aflau opt persoane a pierdut controlul direcției pe drumul alunecos și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, la fața locului intervenind pompierii Detașamentului de Pompieri Suceava, cu un modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Răniții au fost preluați de echipajele ambulanțelor și transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți. În microbuz se aflau la momentul coliziunii opt persoane, una dintre acestea fiind șoferul mașinii. Polițiștii au făcut măsurători și au luat probe de la fața locului, pentru a stabili modul în care s-a petrecut accidentul, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Autobuzul a intrat în coliziune cu un cap de pod
Autobuzul a intrat în coliziune cu un cap de pod
Autobuzul a intrat în coliziune cu un cap de pod
Autobuzul a intrat în coliziune cu un cap de pod
Autobuzul a intrat în coliziune cu un cap de pod
Autobuzul a intrat în coliziune cu un cap de pod

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat