Un tren de călători, care circula pe ruta Cacica-Suceava, a lovit miercuri, în jurul orei 10.20, pe raza localității Todirești, la o trecere la nivel cu calea ferată,un autoturism în care se aflau patru membri ai unei familii, un bărbat de 38 de ani, o femeie de 35 și doi copii, băiat și fetiță, de 9 și 12 ani. Mașina lovită de tren a fost târâtă pe o distanță de aproximativ 100 de metri. Cele patru persoane au fost rănite, cel mai grav fiind bărbatul, care a suferit traumatisme multiple. În tren se aflau aproximativ 70 de călători, care nu au suferit probleme medicale în urma accidentului. La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, împreună cu două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii militari au luat măsurile specifice de siguranță și au acordat primul ajutor medical răniților, alături de echipajele de la Ambulanță. După stabilizare, toate victimele au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pe timpul intervenției, circulația feroviară a fost blocată pentru efectuarea măsurătorilor de către polițiști, iar autoturismul a fost îndepărtat de pe calea ferată la ora 12:40.






