Partea plină a paharului

În principiu, aș fi putut scrie despre canotaj, despre Drăgulescu ori despre minunatade Popescu și conferința ei de presă formidabilă, adică perfect umană și corectă, în care i-a dat peste botde câteva ori tupeistului de ministru al Sportului,dar și întregului guvern. Și da, sunt întru totul de acord cu spusele ei: să-și ia ministrul alea 5 milioane și să aducă el o medalie de aur… că a mai adus! Dacă nu țineți minte, Novak a câștigat la Londra, în 2012, prima medalie de aur paralimpic din istoria participărilor României la aceste jocuri. Te așteptai ca un sportiv de mare performanțăsă fie altceva decât un lingău guvernamental în plus! Gata, că termin spațiul rubricii! Așadar, am așteptat să se producă victoria de ieri a României contra Noii Zeelande, pentru caîn acest spațiu să scriu ceea ce s-ar fi cuvenit în asemenea conjunctură: că sunt rău cât nu se cuvine, că au avut și ei un accident cu Coreea, iar noi ne-am repezit la ei cavulturii la hoit, că diferența de fus orar, că limba, că mâncarea, că patul, că avioanele, că virgulă câte și mai câte!!! Zău că visasem un 4-0, un 5-1, ceva care să arate cănoi suntem totuși de pe continentul de care aparține insulaunde s-a inventat fotbalul, pe la 1800 și ceva, și nu de pe o insulă (ei, două… și încă!) pierdută pe lumea ailaltă, adică în celălalt capăt. În loc de asta, i-am văzut pe gelații și pensații și tatuații lu’ Mirel jucând de parcă ei veneau de pe lumea ailaltă! Și 11 zombies dacă punea omul ăla în teren, și tot cred că se mișcau mai cu vlagă decât amorțiții ăia care păreau să nu aibă nici durere, nici întristare, cât despre suspin… las’ că am avut noi, la fiecare minge lovită prostește de prostovanii porecliți fotbaliști! În concluzie, dincolo de supărarea că nu mai prezintă mare interes turneul olimpic de fotbal, să privim partea plină a paharului: am scăpat de migrene și de supliciul de a-i mai vedea pe neisprăviții ăștia!