Patrimoniu

Partaj pe clădiri între Consiliul Județean și Primăria Suceava

Primăria Suceava și Consiliul Județean au demarat procedurile pentru un schimb de imobile pe care fiecare instituție le are în folosință gratuită de la cealaltă. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că o comisie de specialitate de la departamentele de patrimoniu din Primărie și Consiliul Județean se ocupă de reglajul patrimonial pentru un schimb de imobile: etajele 3, 4 și 5 din sediul Primăriei, care aparțin Consiliului Județean, contra clădirilor de la fosta Casă Județeană de Pensii, de pe strada Avram Iancu, ce aparțin municipalității. Cele trei niveluri din sediul primăriei sunt proprietatea CJ și au fost date în folosință gratuită, în anul 2003, pe o perioadă de 15 ani. Tot în folosință gratuită pentru 15 ani a dat și municipalitatea, către CJ, sediul fostei Case de Pensii, de la centrul militar. Motivul care a grăbit această clarificare patrimonială a fost intenția Primăriei de a schimba actualul lift cu unul nou, ale cărui costuri sunt evaluate la circa 5 miliarde de lei vechi, adică aproape 145.000 de dolari. „Vrem să facem această clarificare patrimonială pentru că vrem să facem o investiție, să punem un lift nou în primărie. Cel care este acum e vechi și periculos. Dacă nu suntem proprietari pe cele 3 etaje nu putem face investiția. Vom face o evaluare și apoi schimb de imobile, eventual dacă mai este o diferență va fi achitată de o parte sau de alta”, a declarat Lungu.

Recomandări

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice