Într-un oraș aglomerat ca Suceava, cu străzi care nu au fost modificate de zeci de ani, însă cu un număr de mașini care crește de la an la an, parcările neregulamentare sunt de multe ori tolerate și au devenit chiar o obișnuită. Până la un punct pot fi chiar acceptate, dacă nu încurcă în mod vădit traficul și nu pun în pericol pietonii. Sunt însă și situații în care șoferilor nu li se pot găsi scuze.
Un exemplu sunt imaginile pe care ni le-a transmis un cititor cu privire la o trecere de pietoni aflată în imediata apropiere a sediului Poliției municipiului Suceava, de pe strada Universității.
Printre mașinile parcate pe trecerea de pietoni ori pe spațiul delimitat pentru aceasta a fost surprinsă și o autospecială Dacia Logan a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. În aceste condiții, ce pretenții ar putea avea polițiștii de la ceilalți participanți la trafic? Scuze sunt și se găsesc, însă aceste parcări nu au cum fi scuzate, atâta timp cât încurcă vizibilitatea din intersecția a două străzi și, mai grav, pun în pericol și pietonii aflați în traversare.
Nu este din păcate primul caz în care o mașină de poliție este fotografiată parcată neregulamentar în municipiul Suceava, pe trecerea de pietoni, în stații de autobuz sau în apropierea unor intersecții.
În luna august a acestui an, Monitorul de Suceava a scris despre o mașină de poliție parcată neglijent, la intersecția a două străzi, în fața Policlinicii din municipiul Suceava. Polițista de la volan s-a justificat ulterior în fața șefilor prin faptul că avea de dus probe de sânge care trebuiau să ajungă imediat la Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava.






