Pe 2 mai, Ziua Națională a Tineretului este sărbătorită printr-o paradă ecvestră organizată în Centrul Istoric al municipiului Rădăuți, de Centrul Cultural ”Petre Țuțea” din Rădăuți.
Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 13.00-14.00, pe traseul Mănăstirea Bogdana – str. Bogdan Vodă – BCR – giratoriu – str. Ion Nistor – Casa Germană – Primărie – BCR – Mănăstirea Bogdana.
Parada Ecvestră din Ținutul Rădăuților este un eveniment ajuns la a IV-a ediție, fiind organizată în parteneriat cu Clubul Sportiv Ecvestru Rădăuți, Hanul Voievozilor și Grajdurile Domnești.
„Și în 2017 Centrul Cultural Petre Țutea are deosebita plăcere de a invita comunitatea locală rădăuțeană și nu numai, spre a sărbători Ziua Națională a Tineretului, la parada ecvestră organizată în Centrul Istoric al Municipiului Rădăuți.
O însemnată parte a celor mai reprezentative exemplare cabaline din Ținutul Rădăuților – unul dintre simbolurile asociate valorilor bucovinenilor, vor participa la paradă spre desfătarea ochiului și sufletului comunității rădăuțene, cât și pentru ca turiștii aflați în mica vacanță de 1 Mai în pensiunile din zona Rădăuțiului să descopere unul dintre brand-urile de oraș”, a anunțat Mirel Remescu, organizator al evenimentului.
Istoria creșterii cailor de rasă la Rădăuți are rădăcini tocmai din anul 1792, când este înființată o herghelie pentru a se asigura necesarul de cabaline pentru cavaleria armatei austriece, începându-se cu 1400 capete (cai moldovenești, rusești, poloni, turcești).
După începerea primului Război Mondial herghelia a fost evacuată în Austria, iar după încheierea conflagrației, după unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, statul român o reînființează, împroprietărind-o cu 3253 ha (721 ha teren arabil, 529 ha fânețe naturale, 1294 ha pășune naturală, 464 ha pădure și 221 ha teren ocupat de clădiri, drumuri, șanțuri și teren neproductiv).
În prezent, la Radăuți funcționează o herghelie cu secții la Mitoc și la Brodina, dar și câteva cluburi private de echitație.






