Bilanț

Pagube de peste 6 milioane de lei, în urma ploilor din ultimele două săptămâni

Pagubele produse de ploile torențiale în ultimele două săptămâni, în cinci comune din județul Suceava, au fost evaluate, până în prezent, la peste 6 milioane de lei, fiind avariate case, drumuri, poduri și distruse culturi agricole.
Humorului se ridică la 6,38 de milioane de lei.
În aceste localități au fost avariate un număr de 14 case și două anexe gospodărești, un drum județean a fost afectat pe o distanță de 840 de metri, iar mai multe drumuri comunale pe o lungime totală de 6,6 kilometri, un pod a fost distrus, nouă poduri și 13 podețe au fost avariate, iar apărările de maluri au fost afectate pe o lungime de 3,6 kilometri. Totodată, în aceste comune au fost afectate 505 hectare de culturi agricole.
Evaluările ISU Suceava nu cuprind și pagubele produse de inundații în ultimul week-end, când din cauza precipitațiilor abundente un sat a rămas izolat ,după ce un pod a fost grav avariat.
Totodată, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava a informat că din cauza ploilor însoțite de grindină au fost afectate 253 de hectare de culturi de porumb, grâu și cartofi, pagubele în aceste cazuri fiind evaluate la aproape 500.000 de lei.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți