Inundații

Pagube de 1,2 milioane de euro la drumurile județene

Inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute din județul Suceava au produs pagube de aproximativ 1,2 milioane de euro. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că evaluarea a fost făcută doar pentru pagubele produse la drumurile județene, iar sumele sunt provizorii. El a precizat că în urma primelor evaluări, pagubele sunt de 37 de miliarde de lei vechi, inundațiile afectând mai mulți kilometri de drumuri județene, poduri, podețe, șanțuri și apărări de maluri. Astfel, Nechifor a afirmat că în comuna Moldovița, drumul județean 176 a fost distrus pe o porțiune de 3 kilometri, fiind colmatate și șapte podețe. De asemenea, pe DJ 175, între Moldova Sulița și Izvoarele Sucevei, terasamentul drumului a fost distrus pe o porțiune de 8 kilometri. La toate acestea se mai adăugă un podeț colmatat în localitatea Izvoarele Sucevei, precum și un pod și apărări de maluri în comuna Comănești. Nu în ultimul rând, purtătorul de cuvânt al CJ Suceava a mai precizat că ploile și inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute au afectat, în alte localități ale județului, 18 kilometri de șanțuri, precum și alte 19 podețe.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni