Alt caz Suceava?

Pacient în Secția de Boli Infecțioase Rădăuți: ”Timp de 26 de ore aici a fost o singură asistentă”

Spitalul Municipal Rădăuți
Spitalul Municipal Rădăuți

O pacientă internată la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Rădăuți a dezvăluit că au început să apară probleme serioase și în această unitate medicală. Motivul? Teama de infectare cu noul coronavirus care pare să fi cuprins o parte din personalul medical.
Femeia care este internată încă de săptămâna trecută a povestit că în Secția de Boli Infecțioase situația este dramatică.
”Ieri (n.a. – miercuri) a fost o singură asistentă pe secție, fără nici un medic. Miercuri seară, când trebuia să fie schimbată, i s-a spus că nu are cine veni în locul ei și i s-a transmis că ori rămâne până dimineață, ori închide secția. A stat până joi dimineață, dar a venit o altă asistentă abia la ora 10.00, iar un medic ceva mai târziu, care a făcut vizita și apoi a plecat și el. Acea asistentă a stat la serviciu 26 de ore, era terminată”, a relatat una dintre paciente.
Mai mult, pacienții spun că în secție au fost internați și pacienți confirmați cu COVID-19, numai că chiar dacă aceștia au fost transferați la alte spitale, atât personalul medical, cât și ceilalți bolnavi se tem pentru sănătatea lor.
”E strigător la cer ce se întâmplă la Rădăuți. Dacă nu au suficient personal medical să solicite ajutor, să nu se ajungă, Doamne ferește, ca la spitalul din Suceava. Și mie mi-au fost luate probe pentru a vedea dacă nu am fost infectată cu noul coronavirus și încă aștept să aflu care este realitatea”, este mesajul venit din Spitalul Municipal Rădăuți.
Am încercat să obținem și un punct de vedere al managerului Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, însă acesta nu a putut fi contactat.

Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Încă 5 secții ale spitalului din Suceava au devenit clinice: ORL, Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Interne și Neurologie