Competiție

Ovidiu Donțu candidează la președinția PSD Suceava

Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, a anunțat, luni, că se înscrie în cursa pentru președinția filialei sucevene a PSD, la alegerile care au loc sâmbătă, 15 mai a.c. Este al treilea candidat la șefia PSD, după deputații Eugen Bejinariu și Cătălin Nechifor. Donțu a declarat că a ales simbolic ziua și ora anunțului, în săptămâna premergătoare alegerilor, după modelul Victor Ponta. “Eu cred în destin și în proiectul politic pe care îl propun organizației, care se numește Suceava Corectă, proiect care surprinde inegalitatea de șanse în viața socială, economică și mai ales politică, pentru că eu cred că trăim într-o societate incorectă cu cetățenii ei”, a arătat Donțu. În opinia sa, PSD Suceava are nevoie de un președinte care să fie prezent în Suceava 24 de ore pe zi și 7 zile din 7, iar cei trei deputați și un senator pe care îi are PSD Suceava sunt “politicieni onorabili, oameni cu experiență, dar care ne reprezintă în Parlament și nu pot fi prezenți la Suceava decât în weekend”.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”