Ordin de protecție pentru o femeie amenințată cu moartea de soțul ei

Polițiștii au emis miercuri un ordin de protecție pentru o femeie amenințată cu moartea de soțul ei. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 15.00, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Marginea au fost sesizați telefonic de o femeie în vârstă de 54 ani, din comuna Volovăț, despre faptul că a fost amenințată cu moartea de soțul ei, în vârstă de 59 ani, din aceeași localitate.În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul consumă zilnic băuturi alcoolice, este agresiv verbal atât cu soția lui, cât și cu membrii familiei, pe care îi amenință cu moartea, aspecte care au crescut în intensitate și frecvență în ultima perioadă. Polițiștii au emis astfel, miercuri, un ordin de protecție provizoriu, iar obligațiile bărbatului sunt să păstreze o distanță minimă de 5 de metri față de soția lui, să părăsească temporar locuința și să locuiască într-o anexă a gospodăriei. Femeia a formulat plângere prealabilă pentru ”amenințare”, iar în cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „amenințare”.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Șofer anchetat penal după ce a dus-o acasă pe femeia pe care a acroșat-o pe o trecere de pietoni din centrul Sucevei

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști