Legislație

Onofrei vrea ca instituțiile de control să fie în coordonarea directă a Prefecturilor



Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că noua lege a serviciilor publice deconcentrate ar trebui să conțină o serie de prevederi clare la relațiile care trebuie să existe între acestea și instituția prefecturii. Onofrei a afirmat că noua lege ar trebui să prevadă ca instituțiile cu atribuții de control să fie în coordonarea directă a Prefecturilor. „Unele din aceste instituții vor merge în subordinea autorităților, altele în subordinea ministerelor. Însă consider că instituțiile care se ocupă de respectarea legii și au atribuiții de control trebuie să rămână la Prefecturi”, a declarat Orest Onofrei. Prefectul de Suceava a mai afirmat că viitoarea lege a serviciilor deconcentrate va clarifica care sunt instituțiile care intră în această categorie, dar și relațiile lor cu Prefecturile. „Așteptăm să apară această lege, pentru a vedea clar care vor fi raporturile dintre instituțiile în cauză și Prefectură”, a mai spus Onofrei.



Recomandări

Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului

Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului
Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului

Prefectul Andronachi: „Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere este temporar blocat, ca urmare a unor dificultăți juridice și administrative”