Atenționare

O ursoaică cu doi pui, spaima locuitorilor din zona de munte a Sucevei

O ursoaică cu doi pui, spaima locuitorilor din zona de munte a Sucevei
O ursoaică cu doi pui, spaima locuitorilor din zona de munte a Sucevei

În mai puțin de o săptămână, în zona de munte a județului Suceava au fost semnalate două cazuri de atacuri de urs. În ambele situații a fost implicată o ursoaică cu doi pui, care a devenit agresivă în prezența oamenilor.
Apariția ursului în zone frecventate de oameni, care își duceau vitele la pășunat, a fost semnalată pe raza comunei Dorna Arini, zona Colăcelu, pe fondul cinegetic nr. 7 denumit Bistrița, gestionat de AJVPS Suceava.
În vederea prevenirii unor astfel de incidente, Garda Forestieră Suceava a solicitat gestionarului fondului cinegetic, AJVPS Suceava, să efectueze acțiuni de îndepărtare a acestor exemplare din zonă și să amplaseze panouri pentru avertizarea populației cu privire la pericolul existent și restricțiile ce se impun referitor la deplasarea prin zona respectivă.
„În vederea eliminării riscului existent am recomandat ca personalul de specialitate al AJVPS Suceava să monitorizeze această zonă o perioadă mai îndelungată de timp. Vom trimite în zonă și un reprezentant al instituției noastre, iar atât el, cât și reprezentanții gestionarului fondului de vânătoare vor trage și focuri de armă, în aer, pentru îndepărtarea exemplarelor de urs din acea zonă.
Totodată precizăm că s-a solicitat și Primăriei Dorna Arini să informeze populația din zonă cu privire la pericolul existent”, a precizatinspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.
Primul caz de atac de urs, cel mai grav, a fost semnalat la finele săptămânii trecute, când o femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Dorna Arini, care mergea pe un drum forestier, pentru a aduce bovinele de la pășunat, a fost atacată de un urs. Din fericire, animalul sălbatic doar a sărit cu labele pe femeie și a trântit-o la pământ, după care a fugit în pădure.
Femeia a fost transportată la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde a fost diagnosticată cu plăgi escoriate la coapsa stângă și o tăietură la limbă, pe care a suferit-o în timpul căderii. Leziunile nu au pus probleme, astfel că după ce a primit îngrijiri medicale femeia s-a întors acasă.

Recomandări

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident