Furt

O tânără de 18 ani i-a propus o partidă de sex în parc unui bătrân pentru a-l goli la buzunare



O tânără în vârstă de 18 ani i-a propus unui bătrân în vârstă de 73 de ani o partidă de sex în parcul Areni din municipiul Suceava, în timp ce îi trăgea pantalonii femeia sustrăgându-i din buzunar victimei suma de 32 de lei. Fapta s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 21.30, o patrulă a Jandarmeriei Suceava, care se afla în apropiere, intervenind imediat și luând-o la întrebări pe tânără.
Din ancheta ulterioară a rezultat că bărbatul în vârstă de 73 de ani stătea pe o bancă din parc, fiind în stare avansată de ebrietate, ceea ce i-a atras atenția tinerei în vârstă de 18 ani, identificată ulterior în persoana unei anume Maria M. Aceasta a intrat în vorbă cu bătrânul, i-a propus o partidă de sex, iar la un moment dat a încercat să-i dea jos pantalonii. A fost manevra prin care autoarea i-a băgat mâna în buzunar bărbatului, pentru a-i fura banii.
Bătrânul avea mult mai mulți bani asupra sa.
Conform maiorului Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, „suspecta nu a reușit să mai caute și în celelalte buzunare, unde bătrânul avea portofelul cu suma de 1.900 de lei, activitatea sa fiind întreruptă de sosirea jandarmilor”. Ulterior, jandarmii au chemat la fața locului o ambulanță, pentru a-l duce pe bărbatul în vârstă de 73 de ani la spital. Asta pentru că, din cauza stării avansate de ebrietate, acesta nu se mai putea deplasa.
Jandarmii au predat-o pe tânăra în vârstă de 18 ani la Poliția municipiului Suceava. Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava au deschis pe numele acesteia dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „furt calificat”.
Tânăra în vârstă de 18 ani are un copil și a declarat că a mai acostat bărbați, propunându-le să facă sex cu ea. Tânăra a spus că se prostituează pentru că nu are cu ce-și hrăni copilul.



Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire
Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire