O șoferiță beată criță a avariat două mașini parcate

Șoferița s-a ales cu dosar penal
Șoferița s-a ales cu dosar penal

O șoferiță în vârstă de 43 de ani, cu o alcoolemie uriașă, a scăpat mașina de sub control și a avariat două autoturisme parcate.
Marți, în jurul orei 18.25, în timp ce patrula pe raza de competență, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a observat în parcarea din fața unei unități școlare trei autoturisme avariate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din orașul Vicovu de Sus, o localnică de 43 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat 2 autoturisme parcate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”,se precizează în comunicatul poliței.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate