Clarificări

O problemă administrativă a Bisericii, transformată în scandal între ÎPS Pimen și preotul Viorel Sidoriuc, pe rețelele de socializare



Biserica „Sfânta Treime” din municipiul Suceava unde a slujit preotul Viorel Sidoriuc până în data de 1 ianuarie 2018
Biserica „Sfânta Treime” din municipiul Suceava unde a slujit preotul Viorel Sidoriuc până în data de 1 ianuarie 2018

Existența unei biserici ortodoxe al cărei patrimoniu este administrat de o asociație de drept privat, în municipiul Suceava, și raporturile administrative rezultate din această situație între preotul care slujește aici și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au condus la o furtună pe rețelele de socializare, printre enoriașii care se tem că vor rămâne fără păstorul lor. Este vorba despre preotul Viorel Sidoriuc, de la Biserica „Sfânta Treime” din municipiul Suceava, construită de acesta exclusiv din fonduri private (ale preotului și familiei sale), al cărei patrimoniu nu a fost predat Arhiepiscopiei, conform uzanțelor Bisericii, ci este administrat de o asociație de drept privat.
Preotul Sidoriuc a fost preot paroh la „Sfânta Treime” până în data de 1 ianuarie 2018, iar de la începutul anului se află ”sub ascultarea ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților”. Din această schimbare a raporturilor, enoriașii, dar și unii slujitori ai bisericii, au tras concluzia că Arhiepiscopia i-ar confisca preotului biserica și că acesta nu ar mai putea oficia slujbe aici. Pe rețelele de socializare au apărut numeroase apeluri pentru susținerea preotului și critici aspre la adresa Arhiepiscopiei și a ÎPS Pimen, cu îndemnuri la proteste în fața instituției.
Contactat ieri, ÎPS Pimen ne-a declarat că nu există nici o problemă între Arhiepiscopie și preotul Sidoriuc și că acesta slujește mai departe la biserică. ”Este pace în Biserica noastră, dar sunt câțiva oameni interesați să tulbure apele, să facă să pară că sunt probleme acolo unde ele nu există”, a declarat ÎPS Pimen.
”Biserica nu aparține decât bunului Dumnezeu”
La rândul său, preotul Viorel Sidoriuc ne-a declarat că nu există nici un conflict și că nici nu are vreun amestec în revolta enoriașilor. ”Eu nu susțin și nu am încurajat nici un fel de demersuri, nu am nici un amestec și nu mi-am dorit o astfel de situație”, a afirmat preotul. În ceea ce privește raporturile cu ÎPS Pimen, preotul a spus că ”dacă toți colegii mei preoți ar face un pas în spate, eu nu doar că aș sta pe loc, ci aș face un pas în față pentru ierarhul meu, ca să-l apăr. De la 4 ani mi-am dorit să fiu preot, harul preoției este viața mea”.
Ceea ce-și dorește preotul este păstrarea colaborării cu Arhiepiscopia, respectiv a arondării la biserica sa a celor circa 470 de familii din parohie și rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor de ordin administrativ.
În cazul preoților care vor să iasă de sub jurisdicția Patriarhiei Române, există și varianta afilierii la o altă patriarhie, din afara granițelor țării, însă preotul Sidoriuc nu vrea să discute o astfel de situație. ”Iubesc acest popor, iubesc țara și pe Dumnezeu și sper ca toate lucrurile să se rezolve în limitele bunului-simț și al respectului reciproc. Biserica nu aparține decât bunului Dumnezeu”, a mai spus preotul.
Rânduiala Bisericii Ortodoxe Române prevede ca, la finalizarea unei biserici, indiferent de modul de finanțare a construcției, aceasta să intre în patrimoniul arhiepiscopiei locului, care o și administrează. Excepție fac biserici patronate de Ministerul de Interne, de Ministerul Apărării și de spitale. Biserica preotului Sidoriuc a fost de la început administrată privat, cu aprobarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a ÎPS Pimen.



Recomandări

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen
Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc
Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: „A fost respins apelul declarat de dl. Sidoriuc Viorel Ionel împotriva hotărârii de caterisire”