Anchetă

O pacientă a fost furată în spital de 800 de lei

Polițiștii suceveni au demarat o anchetă la Spitalul Suceava, după ce o pacientă internată a reclamat, în weekend, furtul unei sume mari de bani. Măriuța A., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Fălticeni, susține că, sâmbătă, între orele 17.00-17.20, persoane necunoscute i-au sustras dintr-un portofel și o agendă suma de aproximativ 800 de lei.
Femeia, internată în secția de Boli Infecțioase a unității, spune că furtul s-a petrecut în timp ce lipsea din rezerva în care era cazată singură. „Am ieșit până afară, să iau un pachet de la soacra mea. Am avut o presimțire, iar înainte de a pleca am luat portofelul din geantă și l-am băgat sub pătură. Aveam în el 500 de lei. Geanta, în care mai aveam 300 de lei, puși într-o agendă, am lăsat-o la vedere, pe noptieră. Când m-am întors, după 20 de minute, am găsit patul răvășit și am constatat că banii din portofel și din agendă lipseau. E clar că nu voia decât bani, pentru că eu în geantă am avut și alte lucruri de valoare, pe care nu le-a luat”, a mărturisit Măriuța A..
Hoața, o minoră care cerșea prin saloane
Discutând cu pacienții din celelalte saloane, polițiștii au stabilit că în intervalul de timp în care s-ar fi petrecut furtul, prin saloanele secției de Boli Infecțioase intra o minoră de aproximativ 14-15 ani, care le cerea bolnavilor bani pentru a-și rezolva o problemă de sănătate, și anume o tumoră cerebrală.
„Cred că era pe hol, m-a văzut când am plecat și a intrat imediat. Altfel nu îmi pot explica cum a putut să fure și să dispară într-un timp atât de scurt”, a completat femeia, care speră că polițiștii o vor ajuta să-și recupereze banii furați.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava, în cauză întocmindu-se dosar penal.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță