În Parcul Steagurilor

O nouă fântână arteziană în Suceava, dată în folosință cu costuri minime



Fantana arteziana realizata cu costuri minime in Parcul Steagurilor
Fantana arteziana realizata cu costuri minime in Parcul Steagurilor

În centrul municipiului Suceava a fost dată în folosință o nouă fântână arteziană, cu iluminat ornamental pe timp de noapte și senzori de aprindere automată a acestora.
Întregul ansamblu decorativ și sistemul de funcționare al acesteia au fost realizate cu costuri minime, undeva la 2000 de lei, totul fiind făcut cu angajații Primăriei Suceava.
„Am încercat prin forțe proprii, cu muncitorii de la Direcția Domeniului Public, să amenajăm o fântână arteziană, ceva mai rustic. Neavând anul acesta alocați bani pentru așa ceva, am făcut din forțe proprii, fântâna a costat undeva la 2000 de lei.
Am reușit să o punem în funcțiune, acum este în stadiul de reglaj”, a spus viceprimarul Marian Andronache.
Una dintre principalele probleme întâmpinate a fost că nu aveau cum alimenta cu energie electrică pompa de apă și sistemul de iluminat ornamental. Drept urmare, a fost extinsă și rețeaua de alimentare cu energie electrică, iar apa se folosește prin recirculare, fiind înlocuită la un anumit interval de timp.
„Este o fântână foarte apreciată de copilași, prevăzută cu patru spoturi de lumină, cu senzori, încât acestea se aprind singure când se întunecă. Este a 8-a fântână arteziană din municipiu, în prezent mai avem încă trei fântâni nemodernizate. Aș vrea în mod special să o facem pe cea din parcul de la Policlinică, unde am cerut anul acesta să se facă studiul de fezabilitate, pentru întreg parcul. Mi-aș mai fi dorit să facem și la parcul de la catedrală, sperăm ca bugetul anului viitor să cuprindă și acea lucrare. A treia ar fi la Nordic, ne gândim la o soluție pentru zona respectivă…Eu aș fi mers pentru o sferă de apă, care s-ar încadra în peisaj în acea intersecție”, a adăugat Marian Andrtonache.
Pe lângă refacerea soclului, fântânile arteziene modernizate ar beneficia de iluminat ornamental, dar și de pompe de apă mai eficiente și mai economice în același timp.


Fantana arteziana realizata cu costuri minime in Parcul Steagurilor 2
Fantana arteziana realizata cu costuri minime in Parcul Steagurilor 2
Fantana arteziana realizata cu costuri minime in Parcul Steagurilor
Fantana arteziana realizata cu costuri minime in Parcul Steagurilor


Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Liderul PNL Suceava după o întâlnire cu liderii liberali din zona Siret: „Acest oraș trebuie să devină un hub pentru construcția autostrăzii A7 și reconstrucția Ucrainei”