O mașină în care se aflau patru oameni s-a răsturnat pe Transrarău

Un autoturism în care se aflau patru oameni, din care doi copii, s-a răsturnat la o diferență de nivel de aproximativ 7 metri, pe Transrarău, la coborârea dinspre cabană. Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, iar din fericire cei patru au supraviețuit. La fața locului au intervenit pompierii de la Câmpulung Moldovenesc și patru salvamontiști, alături de echipaje medicale. În mașină se aflau patru persoane, un bărbat de 40 de ani, o femeie în vârstă de 61 de ani, și doi minori, respectiv un băiat de 12 ani și o fată de 13 ani. „Cei doi minori și bărbatul au ieșit singuri din mașină, însă femeia a rămas încarcerată, fiind conștientă și cooperantă, acuzând dureri toracice și abdominale”, a transmis sublocotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au extras victima dintre fiarele contorsionate și au transportat-o la ambulanța Serviciului Județean. Toți cei patru au fost duși la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa