O încălcare gravă a drepturilor cetățeanului român

Este cunoscut că serviciile de informații din toată lumea au obiceiul de a spiona convorbirile telefonice ale unor persoane, considerate suspecte de anumite infracțiuni sau aflate în legătură cu persoane suspecte.
Până la un punct, treaba asta este normală, dacă cei ascultați poartă nume ca Ponta, Vadim Tudor, Blaga, Orban, Lungu, Băișanu și alți combinatori. Deși, dacă e să-mi spun deschis părerea, a trage cu urechea la ceea ce discută alții e un indiciu al lipsei celor șapte ani de acasă.
Lucrurile pot însă trece în zona de abuz și chiar trec. Cunosc amărășteni care cu greu își plătesc nota telefonică, dar care au și ei convorbirile interceptate, doar pentru „vina” de a lucra în presă ori, să spunem, în literatură. Ceea ce e detestabil. Să vă mai spun două vorbe și despre cazul unui amic de-al meu, care avea o legătură secretă cu o cucoană și s-a trezit cu bărbatu-său la ușă. Amicul meu nici nu știa că individa e logodită ori măritată și nici nu-l interesa situația ei matrimonială. Dar soțul acesteia, care folosise aparatura statului pentru a le intercepta convorbirile telefonice, în calitatea sa de ofițer la un serviciu de informații, a ținut să-i aducă la cunoștință.
Până aici, treaba ar mai fi suportabilă, mai ales că sunt invocate interese de stat. Dar de aici mai departe, ea devine foarte-foarte gravă. Deoarece există persoane sus-puse din lumea hibridă a politicii și afacerilor, care dețin propriile instalații de ascultare, procurate din străinătate. Se înțelege că este ilegal să le introduci în țară și e și mai ilegal – dacă se poate spune astfel – să le folosești. Dar cum vameșii noștri sunt maleabili, iar marii infractori din politică s-au obișnuit să nu le pese de nimic…
Cu toate că sunt interzise, ele sunt folosite. Cei care le dețin își spionează oponenții și concurenții. Călcând în picioare și ultimele pagini imaculate din legile acestei țări.