Sfârșit tragic

O bătrână a murit în spitalul de arși, după două săptămâni de suferință

O bătrână de 80 de ani din comuna Bilca, victimă a unui accident casnic petrecut în urmă cu două săptămâni, a murit duminică după-amiază în secția de arși a Spitalului de Urgență Sf. Spiridon din Iași.
Vestea morții femeii a fost primită de polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești, care luni au fost sesizați de cadrele medicale din cadrul spitalului despre decesul femeii.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 5 ianuarie, în jurul orei 11.00, Garofița Ursan, în timp ce se afla în locuința sa din Bilca, s-a dezechilibrat și a căzut pe plita încinsă a sobei. Ea a fost transportată de un echipaj al ambulanței din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava la Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, Secția Arși, unde a fost diagnosticată cu „insuficiență multiplă de organe, arsură prin contact grad. III facies, antebraț și mâna stângă, genunchi stâng”. Duminică după amiază, în jurul orei 16.30, bătrâna a suferit un stop cardio circulator iresuscitabil, fiind declarat decesul acesteia. În cadrul cercetărilor efectuate privind infracțiunea de ucidere din culpă, a fost dispusă efectuarea unei necropsii, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte