Suceava

O bătrână a dat în casă peste un necunoscut, care a fugit cu două bijuterii

Poliția municipiului Suceava
Poliția municipiului Suceava

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată, miercuri seară, de producerea unui furt dintr-o casă de pe strada Armenească din municipiul Suceava, în zona centrală a orașului. Proprietarii sunt doi soți în vârstă. Furtul a fost sesizat în jurul orei 19.00.
Din cercetări a rezultat că bărbatul se afla în subsolul locuinței, în timp ce soția, în vârstă de 71 de ani, era în grădina casei, unde culegea roșii. Femeia a revenit la un moment dat din grădină în casă, iar când a intrat în hol, a auzit un zgomot venit din dormitor. Victima le-a relatat polițiștilor că a văzut un bărbat din spate, inițial crezând că este un nepot. Femeia l-a strigat pe ”nepot” pe nume, moment în care un necunoscut s-a întors și a fugit, pe lângă femeie, din casă.
După ce au verificat bunurile din dormitor, soții au constatat lipsa unui lanț din aur și a unei verighete. Valoarea prejudiciului a fost estimată la 1.000 de lei.
Din păcate, proprietara nu a putut oferi prea multe detalii despre fizionomia autorului.
De remarcat că locuința nu era încuiată sau asigurată în vreun fel, fapt care din păcate se întâmplă în marea majoritate a caselor. Oamenii care pleacă în grădină sau mai chiar mai departe nu încuie ușa de la intrare la casă, facilitând comiterea unor furturi de acest gen.
Polițiștii suceveni au deschis un dosar penal pentru furt calificat și continuă cercetările.

Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare