Final tragic

O adolescentă de 17 ani hotărâtă să moară a înghițit pastile din patru cutii

Liniștea e cel mai bun prieten
Liniștea e cel mai bun prieten

Aceste zile de la mijloc de februarie par a fi foarte dificile pentru oamenii aflați în depresie. Din păcate, este vorba de persoane tinere și foarte tinere care și-au pus capăt zilelor.
Șochează cel mai mult cazul unei fete în vârstă de 17 ani, din Frasin, elevă în clasa a XI-a la liceul din Gura Humorului.
Minora a fost găsită, luni seară, în stare confuză, în casă, de către bunica sa, cu care locuia. Fata a fost dusă de urgență la Spitalul din Gura Humorului, în jurul orei 20.00. Când a ajuns la Spitalul Orășenesc Gura Humorului fata era în comă de gradul IV și a intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare în jur de o oră, dar, din păcate, pentru tânăra de 17 ani nu s-a mai putut face nimic. Cauza decesului a fost clară, ingestie masivă de medicamente.
Polițiștii care au făcut cercetarea la fața locului au găsit patru cutii de pastile desfăcute în camera în care a fost găsită fata. Minora a ingerat pastile din toate cele patru cutii. Practic, fata a luat din toate pastilele pe care le-a găsit prin casă, care erau ale bunicii.
Fata a ingerat foarte multe pastile, un indiciu clar al hotărârii de a muri.
Adolescenții care o cunosc pe fată vorbesc de faptul că aceasta era depresivă și tristă pentru că nu avea iubit de Ziua îndrăgostiților.
Tânăra încercase să se integreze în mai multe grupuri, însă din diferite motive nu reușea. De precizat și că aceasta nu locuia cu părinții, deși aceștia nu se aflau departe, ci tot pe raza orașului Frasin.
”Liniștea e cel mai bun prieten”, acesta este mesajul pe care îl transmitea fata la fotografia principală de pe pagina sa de Facebook. Și această postare era un indiciu privind starea în care se afla. Din păcate, în școli partea de consiliere psihologică pare a fi doar în teorie. Totuși, marea problemă pleacă din familii, acolo fiind locul unde ar trebui ca un copil cu probleme să primească ajutor și să fie ajutat să treacă peste momentele grele.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori